Blogul lui Daniel

                                               Azi... aş vrea...       În astă zi a lunii gerar,       S-a-ntâmplat ceva de care se-aminteşte rar...       În această zi măreaţă       Ţara Românească de Moldova s-agaţă.      Noi, fii ai Daciei, ne-am unit      Pe pământul strămoşilor ce-au pătimit.       Azi, aici, e cearta, orgoliu si ură.      Azi, fratii între ei se fură.     Am dat mână cu mână     Ca să fim totdeauna împreună...     Să zâmbim, să ne iubim mereu     Să fim fraţi chiar si la greu.     S-au luptat ei pentru al nostru popor,     Al meu, al tău, al lui... al tuturor!     Dar acum îl batjocorim... noi! Toţi!      Am ajuns să lăsăm ţara pe mainile unor hoţi!     Pe atunci, ei cu mâinile în aer erau     Şi voiau, sperau, si nădăjduiau...     Într-o unire mare, frumoasă     Nădăjduiau într-o tara maiestuoasă.     Azi, cu lacrimi în suflet spun     Că România nu merge pe-un drum bun.     Tinerii au uitat ce e aia uni

                                                   Faţă-n faţă     Sub cerul întunecat, sub luna acoperită de norii ce aduceau cu ei un vânt aspru, ei stăteau faţă în faţă. Se uitau unul la altul, nu stiau ce sa zică. El zâmbea. Ea zâmbea. Se uitau unul in ochii  celuilalt si totul părea atat de frumos. Inca isi zambeau. Dar nu isi zambeau cum altii poate o faceau. Isi zambeau in stilul lor. Zambeau de parca doar ei erau acolo.  Ea tremura, afara era frig. El avea o geaca groasa, dar din cauza emotiilor uitase sa i-o dea. Parul ei era in vant, mainile ii erau gheata dar zambetul... zambetul ei il fermecase. El a inceput sa se îmbujoreze.         "Poate crede ca e de la frig." isi spuse el.         "Sper sa nu fie de la frig..." isi spuse ea.          El? El e domnul copil care a trecut si prin "Gelozia" adolescentei. E domnul din povestea trecuta. Poate e Dorel, sau poate va ramane doar domnul. Daca v-as spune acum, probabil nu ar mai fi ac

                                           Am vrea, Eminescule        De pe bolta cerească tu adesea ne priveşti...        Luceafărule- lumină scoasă din poveşti,        Noi, acum, am vrea să ne mai grăieşti        Cu un cvintet, sau chiar şi c-un catren, pe noi ne mulţumeşti.        În bezna ca o mantie tu luminezi        Cu poezii de-un secol încă ne minunezi        Am vrea, din nou, de pe-al versurilor tron        Să ne spui macar un ultim oximoron        Sau o poezie de dragoste cu mii de înţelesuri        Iar a noastre inimi tu să ni le furi.        Of, de-ai sta cu noi macar o oră        Sa ne scrii un epitet, sau măcar o metaforă.        De-ai sta cu noi lânga tristul lac,        Lânga codrii care acum tac,        Cu păsărelele fără somn deasupra capului        Si-n aer cu mirosul plopului.        Am vrea să stam sara, pe deal        Să ne cânti din bucium cu jale        Să privim cine or să vină în cale        Un Făt-Frumos si

                  Nu am vrut ca primul articol de pe blog sa fie asa, dar nu pot sa ma abtin.               Observatii: 1. M-am referit strict la judetele mai putin afectate, nu la alte judete in care a nins foarte mult.                                     2.  M-am referit la zona urbana, nu la cea rurala.                                                                       3. Este opinia mea, personala si proprie. *pleonasm*                                                                       4. Te rog sa ma ierti daca te-am jignit.                                     5. Te rog sa ma ierti daca te-am jignit. x2                                   6. Lectura placuta.                 * In haosul fulgilor de zapada de afara si in concursul lor de "Cine atinge primul pamantul", in Maratonul Vantului si in placerea lui de a spulbera, nu doar zapada, ci si dorinta copiiilor de a nu trece pe la scoala, elevul e cu mana pe inima. Cu televizorul deschis pe toate canal