Blogul lui Daniel

                                                                     O scanteie      O scanteie cat 64 de vieti,      O scanteie care a aprins.... pereti.      Apoi un foc. Un foc mare, prapastios      Un foc  ce nu prevedea ceva frumos.      O mare de oameni se inghesuie spre usa.      O mare de oameni ce parea a fi condusa      De-un aer rece,  pe care si l-ar fi dorit      In mijlocul lor sa se fi oprit.      Deasupra o bolta de foc statea sa cada,      Dar ei mergeau inainte, desi nu puteau sa  vada.      Strigau si intindeau cate o mana      Pentru ca nu voiau ca acolo ei sa ramana.      Ieseau deodata, teleghidati...      Unii, deja, la cer erau plecati.      Altii tipau dupa ajutor.      Iar altii isi spuneau: "Gata, eu o sa mor."      Dar vin niste eroi      Care scot oameni, cate doi.      Ii intind pe asfaltul rece...      Deja erau vreo... zece.       Cu oameni in brate ei inca mai ies,       Sunetul de ambulanta se aude tot mai des.

   Intr-o lume subreda, care abia se mai tine pe picioare, intr-o lume care e cufundata intr-o negura lipsita de bunatate, o lume care se ineaca parca in orbire, intr-o lume in care multi incearca sa ajunga la mal, sa scape din marea de rautate, dar li se impotmolesc picioarele, li se opreste motorul.. Si astfel nu mai reusesc sa il porneasca, ci se scufunda o data cu algele, o data cu toata bunatate, iubirea depusa in ani si ani de incercari, se cufunda intr-un rau infinit, iar de acolo, nu mai poate scapa nimeni. Ei bine, in aceasta lume subreda, exista oameni care au supravietuit.. iar ei.. iubesc!         Exista oameni care iubesc. Iubesc orice, incepand de la cel mai mic colt de hartie pana la cea mai frumoasa iubire. Iubirea fata de persoana draga tie. Sunt oameni care iubesc totul. Si nu, nu ma refer doar la copiii mici. Nu. Exista oameni nevazuti, neimportanti poate pentru altii, care nu sunt cine stie ce vedete, carora daca le ceri un pix anume iti vor raspunde cu: &q