Faţă-n faţă..

       

                                           Faţă-n faţă

    Sub cerul întunecat, sub luna acoperită de norii ce aduceau cu ei un vânt aspru, ei stăteau faţă în faţă. Se uitau unul la altul, nu stiau ce sa zică. El zâmbea. Ea zâmbea. Se uitau unul in ochii  celuilalt si totul părea atat de frumos. Inca isi zambeau. Dar nu isi zambeau cum altii poate o faceau. Isi zambeau in stilul lor. Zambeau de parca doar ei erau acolo.  Ea tremura, afara era frig. El avea o geaca groasa, dar din cauza emotiilor uitase sa i-o dea. Parul ei era in vant, mainile ii erau gheata dar zambetul... zambetul ei il fermecase. El a inceput sa se îmbujoreze.

        "Poate crede ca e de la frig." isi spuse el.

        "Sper sa nu fie de la frig..." isi spuse ea.

         El? El e domnul copil care a trecut si prin "Gelozia" adolescentei. E domnul din povestea trecuta. Poate e Dorel, sau poate va ramane doar domnul. Daca v-as spune acum, probabil nu ar mai fi acelasi suspans. Dar daca nu va spun, va voi lasa sa va alegeti persoana. Da, persoana pe care voi o vreti sa fie in fata voastra si sa o priviti in ochi.
         Ea? Ea e domnisoara fetita eleganta.


       Era o zi oarecare de iarna. El se gandea la lucruri importante din viata lui, de exemplu: "Ploaia aduce norii sau norii aduc ploaia?" sau "Cum sa fii cool la tine in clasa?". El? El nu avea timp sa se gandeasca la subiectele pe care le va avea la simulare... sa aiba el timp sa se gandeasca la ea? Nici macar nu o mai cunostea. A uitat-o. Planul era sa o uite complet. Si cum amnezia-inatorul nu exista deocamdata, s-a hotarat sa isi ocupe creierul cu informatii importante. Stia ca in cateva ore va trebui sa plece cu ai sai colegi in oras. Acum e baiat mare. S-a inaltat, are buletin, are chiar si proprii lui bani pe care ii tine in propriul lui portofel. Stie cum sa se imbrace, cum sa isi asorteze blugii cu sosetele. Acum a invatat sa citeasca si blog-uri. S-a hotarat sa mai lase nuvelele si poeziile romanesti, si a pus mana pe un telefon. Repede a tastat: Blogul lui Daniel. Era fan infocat.

       Stia tot. Ora si locul in care se va intalni cu prietenii. Ce vor manca, ce vor bea, unde se vor plimba. Dar ceva nu stia, ceva simtea ca nu e in regula. El nu stia ca ea va fi acolo. Ea stia. Dar nu-i pasa.

       El incepuse sa se pregateasca. Isi lua camasa cea cu multi nasturi, cei mai frumosi blugi pe care ii avea in dulap, isi facuse parul care era incalcit, consumase o intreaga sticluta de parfum, si-a luat un hanorac si era gata. In viziunea lui era gata. Dar mama a avut ultima decizie. A iesit din casa. Imbracat cu geaca groasa pe el, cu o caciula pe cap si cu niste ghete mai frumoase decat cele de anul trecut, s-a dus spre locul intalnirii cu prietenii.
       Era pregatit, nu mai iesise din casa de secole. Si a ajuns. A ajuns primul, cum ajunge mereu. Isi suna prietenii si le spunea sa vina mai repede, nu aveau timp de pierdut. Au venit si prietenii.
     -Suntem toti, nu? Haideti! Ce mai asteptam? intreba el iritat. Doar ca nu stia ca ea va veni. Prietenii isi dadeau coate. "Spune-i tu!" "NU, spune-i tu!" "Nu-i spun eu, ca o sa plece." "Doamne fereste! Vrei sa ma bata pe aici?" El nu intelegea nimic. Se gandea doar la mancarea pe care o va infuleca. S-a uitat in zare si a vazut-o.
A facut un pas in spate, a dat sa fuga.
    -Ba! spuse el speriat. Haideti sa plecam poate nu ne vede.
    Incepu sa fuga. Nu stia de ce prietenii lui  nu plecau mai repede. S-a uitat inapoi iar ei si ele erau inca acolo.
    -Alo? Vorbesc singur? Hai mai repede...
    -Da, dar stii...
  Si-a dat seama ca l-au mintit. Gata. Era hotarat. Se duce acolo si ii cearta. Si-a suflecat mainile si a plecat cu cearta in cap. Ii venea, ii venea sa...

    -Hei, bunaaa! Ce mai faci? spuse el.
    -Heeei. si il imbratisa.
    El era speriat, desi o vazuse recent la scoala. Sunt in aceeasi clasa. Dar nu il intelegea nimeni. El a reusit in vacanta de iarna sa o uite. Dar acum si-a amintit de ea, de parca atunci cand incepea scoala nu isi aducea aminte.
     Inima lui incepu sa bata. Tare. Adica tare. Dar nu trebuia sa mai puna la suflet. Era barbat. Asa ca trecu mai departe si s-a dus la prietenii lui care erau mai in fata si o lasa pe ea in spate, cu alte fete.
     -Tu ce vrei sa mananci, ma?
      -Ba, zi ceva.
     -Zi ma, ce vrei sa mananci.
     -Ce?! A,da. Nu stiu, luati-mi ce va luati si voi.
      La ce se gandea? La ea. A facut cea mai mare prostie ca a plecat in oras. Trebuia sa stea acasa, recitind de o mie de ori toate articolele lui Daniel din 2016, chiar si pe cele din 2017.
     -Tu ce vrei sa mananci? O intrebau niste fete pe ea.
     -Eu? Poftim? Nimic...
     Dar el stia raspunsul la intrebare. O cunostea cel mai bine dintre toti. Vorbeau mereu inainte. Raspunsul era simplu: Vrea de la MC desi nu vrea sa se ingrase.
     Dar a tacut, din nou. Trecusera o ora, doua... au trecut chiar trei. El  se gandea la cate mesaje isi trimiteau. Cate glumea faceau. Dar nu. Gata. Trebuia sa o uite pentru ca ce i-a facut ea lui era aproape de neiertat. Cand vine vorba de altcineva e de neiertat, la ea e aproape de neiertat. Mereu exista sansa de a o ierta. Dar acum nu. Desi...poate...

      Lua o discutie cu ea. El facea glume, incerca sa o faca din ce in ce mai fericita. Ii placea atunci cand o vedea cum rade. Nu de alta, dar rasul ei il facea si pe el sa rada. Erau faţă-n faţă. Lui ii plăcea, ei nu. Niciodata nu l-a placut si stia ca daca vor fi fata in fata se va intampla ceva. Si el stia ca se va intampla ceva. Dar nu i-a mai pasat. A uitat de tot orgoliul, de tot planul lui de a o uita, si pur si simplu voia sa fie din nou el. Asa ca atunci cand erau fata in fata, nu i-a mai pasat. Stia ca oricum nu o va cuceri nici macar in sute de ani, dar macar era din nou el. Era cu ea si asta era tot ce conta.

    Au iesit afara, pentru ca trebuia sa plece. Au plecat aproape toti, ramanand doar ei doi si inca doi colegi. De atunci nu s-au mai oprit din vorbit. El inca mai vorbea. Ea doar il asculta. Si se uitau din nou unul la altul. Pentru el era ceva special. Ei poate nu-i pasa, desi incepea sa simta ceva. Ea stia ca l-a placut acum ceva timp. L-a placut. Stia ca inca il mai place, doar ca nu prea stia.


       
                 
         Sub cerul intunecat, sub luna acoperita de norii ce aduceau cu ei un vant aspru, ei stateau fata in fata. Se uitau unul la altul, nu stiau ce sa zica. El zambea. Ea zambea. Se uitau unul in ochii  celuilalt si totul parea atat de frumos. Inca isi zambeau. Dar nu isi zambeau cum altii poate o faceau. Isi zambeau in stilul lor. Zambeau de parca doar ei erau acolo.  Ea tremura, afara era frig. El avea o geaca groasa, dar din cauza emotiilor uitase sa i-o dea. Parul ei era in vant, mainile ii erau gheata dar zambetul... zambetul ei il fermecase. El a inceput sa se imbujoreze.

       "Poate crede ca e de la frig." isi spuse el.

        "Sper sa nu fie de la frig..." isi spuse ea.
 
         Erau... faţă in faţă.

                         


                                                            Va urma...


 Multumesc ca ai acordat timp articolului meu. O zi frumoasa iti doresc!