O scanteie. In memoria "COLECTIV"

                                                                     O scanteie


     O scanteie cat 64 de vieti,
     O scanteie care a aprins.... pereti.
     Apoi un foc. Un foc mare, prapastios
     Un foc  ce nu prevedea ceva frumos.

     O mare de oameni se inghesuie spre usa.
     O mare de oameni ce parea a fi condusa
     De-un aer rece,  pe care si l-ar fi dorit
     In mijlocul lor sa se fi oprit.

     Deasupra o bolta de foc statea sa cada,
     Dar ei mergeau inainte, desi nu puteau sa  vada.
     Strigau si intindeau cate o mana
     Pentru ca nu voiau ca acolo ei sa ramana.

     Ieseau deodata, teleghidati...
     Unii, deja, la cer erau plecati.
     Altii tipau dupa ajutor.
     Iar altii isi spuneau: "Gata, eu o sa mor."

     Dar vin niste eroi
     Care scot oameni, cate doi.
     Ii intind pe asfaltul rece...
     Deja erau vreo... zece.

      Cu oameni in brate ei inca mai ies,
      Sunetul de ambulanta se aude tot mai des.
      Asfaltul e plin de oameni fara suflare
      Pe care, parca, nimic nu-i mai doare.
     
 
      Ceilalti vor ca persoanele dragi sa le fie aproape.
      Sa-i ajute sa uite cat de mult au dat din coate
      Ca sa iasa din locul in care ploua cu foc,
      Unde aer nu era...deloc.

      Intre timp, pentru ei, noi am vrut
      Sa modelam, impreuna, din lut
      Un nou guvern, o noua gandire.
      Care parea sa aiba o alta menire.

      Am iesit in strada, am luptat
      Dar mai apoi noi am uitat.
      Ca voiam sa ne schimbam,
      Pentru noi, pentru voi, pentru Romania sa luptam.

      Acum, nu se mai stie de ce am luptat,
      De ce un guvern noi jos l-am dat,
      Dar noi, pe voi, nu va uitam,
      #colectiv - in mintea noastra noi va pastram!