Flori de gheață

             
                 

                                        Flori de gheață

           




            Baiatul se uita pe geamul plin de flori de gheata. El era in casa bunicii, unde era cald, iar mirosul de portocala ce venea dinspre soba il facea sa adoarma. Afara era ca in povesti. Baiatul vedea prin stratul mic de gheata de pe geamul aburit al casei, cum fulgi grei de zapada cad pe omatul deja depus.  Vantul cutreiera livada bunicii, iar luna se vedea din cand in cand, printre crapaturile norilor. Lumina ei calauzea fulgii spre pamant. Lantul de flori de gheata era ca o bariera ce separa cele doua lumi. Lumea infrigurata si lumea calduroasa. Nu doar ca le separa, dar le si lega. Adica, nu ar exista caldura in casa, daca nu ar fi peisajul de poveste de afara, nu?
      Baiatul mai privi o data prin geamul inghetat. Si nu intelegea cum de acesta este inghetat in exterior, dar in interior este doar aburit.  Si-a luat cojocelul si a iesit, voia sa vada daca de afara se vede la fel. A deschis usa, iar un fior iernatic l-a atins. A iesit afara si s-a uitat la gemuletul  inghetat. Nu intelegea. Nu vedea nimic prin geam. Vedea doar florile de gheata de care erau agatati cativa fulgi adusi de vant. Era confuz.

   
           S-a dus in casa si le-a pus din nou pe toate cap la cap.

         -   De ce din interior vad amblele parti ale geamului, vad prin geam, dar din exterior tot ce vad este o fâșie lungă de gheata, ornamentata cu atat de multe flori si fulgi? De ce din exterior nu pot vedea focul de la gura sobei, sau portocala asezata de bunica pe soba? Vad doar o lumina. Si... atat.
            A vrut sa fie sigur. A luat-o pe bunica de mana, si a iesit afara.
         - Priveste, bunico! Nu vad absolut nimic! Doar o lumina!
         -Serios? Caci eu vad mult mai multe. Vad soba din coltul camerei, fotoliul plin de papusi facute acum multi ani impreuna cu sora mea, fotografia bunicului tau, de la nunta noastra, care parca sta neclintita de decenii...
          -Nu se poate, bunico! Asta e imposibil! Uite, e doar gheata! Nu vezi nimic prin ea!
          -O, ba da, dragule! E posibil! Hai mai repede in casa, sa-ti spun o mica povestioara. Hai, ca iti ingheata nasul!
           Ajunsi in casa, bunica ii explica baiatului tot. Incepu sa ii spuna ca, acea camera in care ei stateau, e asemenea unui om! Din exterior, noi oamenii suntem vazuti diferit. Dar nimeni nu vede lumina din interior, bunatatea, sensibilitatea. Doar cei ce ne cunosc bine, cei ce ne iubesc, vad cu adevarat ce avem noi mai bun in interior. De obicei, asa se intampla. Ce e drept, uneori se intampla sa descoperi ca, defapt, in interior, lumina nu exista. E doar intuneric.
         - De aceea, dragul meu, aceasta camera in care suntem noi acum, seamana foarte mult cu noi. Diferenta este ca la un om, nu vezi lumina, dar in schimb, tu esti sigur ca ea e acolo.
           



                                 Si nu uita: Caldura din interior, poate topi gheata de la exterior!