Noaptea dintre anotimpuri
Privesc spre infinit...
Privesc spre lună si spre stele
Mii de sclipiri ce par a fi pierit
Ce cad și se transformă din stele...în flori mărunțele.
Și-apoi... m-ating!
Nu izbutesc a mă feri...
Mii de fluturi mă-nconjoară
Și încearcă o poveste a-mi șopti
Dar se topesc, sub lumina cea de seară.
Văd crenguțe înghețate
Ce cu muguri albi par a fi înzestrate.
Pe lângă tainica lună,
Până-n negrele zări răsună
Păsări cu aripi pătate
Ce zboară peste-a zăpezii cetate
Și-n măreția iernii sunt cufundate.
Ghiocei de nea ce pleacă al lor chip
Spre razele lunii ce i-au încălzit.
Un glas necruțător din întunecatul infinit,
De Luceafăr si de lună călauzit,
Ridică primul strop de lumină
Ce cade peste-al iernii Palat,
Peste albul de Baba Iarnă pictat,
Trezeste Primăvara senină
Iar natura o alină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu